marți, 31 decembrie 2019

Plugușorul clasei a III-a D


Aho, aho, copilași dragi
Și părinți, mă ascultați
C-am venit cu plugușorul
Când 2019 își ia zborul!
Ia mai urați, măi flăcăi
Și sunați din zurgălăi!
Urați, măăăăăi!

Mâine se-nnoiește anul,
Realizările-s cât carul!
Mâine anul se-nnoiește,
Ce-am făcut vi se vestește;
2019 s-a arătat,
Pentru noi, îmbelșugat,
Cu premii și-activități multe,
Am fost totdeauna-n frunte
Și-am arătat că, de muncim,
Împreună reușim!
Ia mai arătați, elevi,
Ce de diplome aveți!
Urați, măăăăăi!

Dar și sufletul curat
În tot anul l-am păstrat.
Fapte bune am făcut,
Am ajutat, cât am putut,
Prin activități de voluntariat,
Pe cei sărmani nu i-am uitat!
Ia mai urați, măi flăcăi,
Să se-audă peste zări
Fapte bune c-ați făcut
Și c-ați dat din ce-ați avut!
Urați, măăăăăi!

Și în anul ce-o să vină
Dumnezeu așa ne țină!
Sănătoși, voioși, cuminți,
Să-i ascultăm pe părinți,
La școală să fim fruntași,
Lui Cantemir, vrednici urmași!
Ia mai urați, măi flăcăi
Și pocniți din bice, măi,
Să se-audă-n patru zări
Că nimeni nu e ca noi!
Urați, măăăăi!

Părinții ce ne-au ajutat
Să aibă anul mai bogat!
În sănătate și bucurii
Doamne, te rugăm să-i ții!
C-au fost lângă noi mereu
Și la bine, și la greu!
Ia mai strigați să trăiască,
În pace să viețuiască,
La mulți ani cu sănătate,
S-aibă doar de bine parte!
Urați, măăăăi!
Hăăăăăi!

La anul și la mulți ani!

30 decembrie 2019


luni, 1 iulie 2019

Tabăra Arieșeni, 2019


Ca în fiecare an, vin în sprijinul celor care sunt începători în ceea ce privește experiența taberei și vă propun o listă cu obiectele necesare. E posibil să-mi mai scape câte ceva, așa că, dacă credeți că ar mai fi ceva de adăugat, nu ezitați s-o faceți, astfel încât să fim cât mai bine pregătiți.
În ceea ce privește bagajul, vă sfătuiesc în primul rând să alegeți un rucsac sau un troller nu prea mare sau, mai bine zis, cât mai ușor de transportat de către copii. (Nu-l vor duce ei prea mult, dar să le fie cât mai ușor.) Este bine ca, atunci când faceți bagajele, să participe și copilul pentru a ști ce lucruri are la el și pentru a-și alege chiar el ceea ce vrea sa ia. (Vă sugerez să nu puneti în bagaje hainele cele mai bune ale copilului, eventual spunându-i să aibă grijă să nu le păteze, rupă etc. Va fi stresat pe toata perioada taberei, având grijă să nu-și strice hainele. Trebuie să stăm și noi pe iarbă, să ne jucăm în voie, nu?)
La ce m-am gândit eu pentru bagaje:
-tricouri cu mânecă scurtă (pentru fiecare zi) și cu mânecă lungă (pentru seara)
-pantaloni scurți
-trening din bumbac
-trening de fâș
-șosete, chiloți (câte o pereche pentru fiecare zi și 1-2 de rezervă)
-pijamale (dacă e posibil, două perechi: unele mai subțiri, unele mai grosuțe)
-adidași și încă o pereche de încălțări comode
-papuci (de preferat de plastic, pentru a fi folosiți și la baie)
-pelerina de ploaie și o geacă 
-șapcă/pălărie (obligatoriu)
-prosoape
-săpun, gel de duș, pastă de dinți, pieptene, periuță etc
-șervețele uscate și umede
-săculeț sau o pungă specială pentru rufele murdare
-un rucsac mic pentru a pune apa și gustarea pt excursii
-medicamente (ceva pt ciupituri de insecte, eventual alcool mentolat, ceva pt scăderea febrei, ceva pt burtică, plasturi și ce mai considerati necesar, în functie de afecțiunile frecvente ale copilului. Apropo de asta, am rugămintea să fiu informată de alergii, posibile îmbolnăviri etc ale copilului dumneavoastră.) Vă rog să puneți toate medicamentele într-o pungă și să scrieți pe un bilețel numele copilului, pentru că atunci când vom ajunge în tabără voi strânge la mine toate medicamentele, astfel încât să nu existe tentația de a se trata copiii unii pe alții. Oricum, eu nu administrez niciun medicament nimănui, fără acordul părinților. Oricum, vom fi însoțiți, pe tot parcursul șederii, de o doamnă doctor pediatru, care va avea grijă de noi. (Sperăm să nu-i dăm deloc de lucru!)
Încă un sfat: nu-i dați obiecte valoroase! E posibil să le uite pe undeva sau să le piardă. Eu am să încerc să evit asta, dar oricum, trebuie să învețe să aibă grijă de lucrurile personale și acesta este cel mai bun moment!
Puteți să-i dați câteva jocuri pentru eventualele momente de ”odihnă” de după-amiază sau pentru jocul în curtea vilei. De asemenea, strecurați (cu știința copilului, evident) o carte, pentru că la prânz vom avea și ore de odihnă și nu toți copiii pot dormi la prânz, așa că va fi un moment prielnic pentru o lectură la răcoare. 
Este nevoie, pentru accesul în tabără, de adeverință medicală de la medicul de familie, luată cu data de vineri de dinaintea plecării (26.07) pe care să fie specificat ”clinic sănătos”.
În altă ordine de idei, am rugămintea să le spuneți și dumneavoastră copiilor să mă asculte (oricum și ei vor semna acele declarații în care sunt precizate responsabilitățile lor, pe care eu le voi aminti în ”ședința” de instalare), să fie deschiși față de mine în orice problemă și să mă anunțe orice li se întâmplă, pentru că numai astfel putem rezolva orice problemă și ne putem simți bine, așa cum ne dorim. Eu le-am pregătit deja foarte multe joculețe și activități pe care le vom desfășura în zilele în care nu vom fi plecați în excursii și când nu vor avea chef să se joace în curtea vilei. Pentru aceste activități, vă rog să le dați și un penar cu creioane, culori, carioci etc.
Pentru drum, vă recomand să le dați alimente neperisabile (evitați mezelurile!) și apă (nu sucuri!), suficiente să le ajungă pentru întreaga călătorie (vom mânca cina în tabără, ”prânzul” îl vom servi pe drum). Vom avea și multe opriri, așa că mai pot cumpăra și de pe drum, dar tentația va fi, cu siguranță pt dulciuri sau chips, așa că e bine să fie și ceva mai consistent în ghiozdan.
Dacă doriți să țin eu bănuții de cheltuială, am rugămintea să-i puneți într-un plic, cu numele pe el, de preferat în bancnote cu valoare mai mică. De asemenea, notați dacă nu are voie să-și cumpere ceva sau are o sumă zilnică pe care să i-o dau.
Plecarea va fi luni, 29 iulie 2019, la o oră pe care o voi anunța în momentul în care vom primi această informație de la organizatorii taberei, ca și programul pe zile (zilele în care vom merge în excursii și unde).

luni, 31 decembrie 2018

Plugușorul clasei a II-a D


Aho, aho, copii minunați
Și voi, părinți implicați,
Pregătirile lăsați
Și cuvântu-mi ascultați!
Ia mai mânați, măăăi!
Hăăăăi! Hăăăi!

S-a sculat mai an
Învățătoarea Holubean',
Și în clasă a intrat
Și-a cules ce-a semănat!
Copii isteți, vreo 35
Toți harnici, darnici și cuminți
Ce tot anul au muncit,
Rezultate pe măsură au primit!
Ia mai mânați, măi flăcăi,
Și sunați din zurgălăi,
Să se-audă despre noi!
Mânați, măăăăi!

Cu tabla înmulțirii ne-am luptat,
La dictări am progresat,
Multe lucruri am învățat,
Ce-am știut, noi n-am uitat!
Ia mai mânați, măi flăcăi,
Cei mai buni să fim tot noi!
Mânați, măăăi!

Iar în anul care vine
S-aveți parte tot de bine!
Elevilor, note bune,
La concursuri, tot în frunte,
Activități cât mai multe
Și teme cât mai plăcute,
În carnete, note mari,
La anul și la mulți ani!

Iar părinților, cu drag,
Anul ce ne-așteaptă-n prag
Să fie cu sănătate,
Bucurii, prosperitate,
Cele bune să se-adune,
Cele rele, fugă-n lume!
Un an nou mai bun să fie!
La mulți ani cu bucurie!

31.12.2018

vineri, 13 iulie 2018

Ce punem în bagajul pentru tabără?

Ca în fiecare an, vin în sprijinul celor care sunt începători în ceea ce privește experiența taberei și vă propun o listă cu obiectele necesare. E posibil să-mi mai scape câte ceva, așa că, dacă credeți că ar mai fi ceva de adăugat, nu ezitați s-o faceți, astfel încât să fim cât mai bine pregătiți.
În ceea ce privește bagajul, vă sfătuiesc în primul rând să alegeți un rucsac sau un troller nu prea mare sau, mai bine zis, cât mai ușor de transportat de către copii. (Nu-l vor duce ei prea mult, dar să le fie cât mai ușor.) Este bine ca, atunci când faceți bagajele, să participe și copilul pentru a ști ce lucruri are la el și pentru a-și alege chiar el ceea ce vrea sa ia. (Vă sugerez să nu puneti în bagaje hainele cele mai bune ale copilului, eventual spunându-i să aibă grijă să nu le păteze, rupă etc. Va fi stresat pe toata perioada taberei, având grijă să nu-și strice hainele. Trebuie să stăm și noi pe iarbă, să ne jucăm în voie, nu?)
La ce m-am gândit eu pentru bagaje:
-tricouri cu mânecă scurtă (pentru fiecare zi) și cu mânecă lungă (pentru seara). Din experiența anilor în care am fost în zonă, serile sunt destul de răcoroase, așa că este nevoie și de haine cu mânecă lungă.
-pantaloni scurți
-trening din bumbac
-trening de fâș
-șosete, chiloți (câte o pereche pentru fiecare zi și 1-2 de rezervă)
-pijamale (dacă e posibil, două perechi: unele mai subțiri, unele mai grosuțe)
-adidași și încă o pereche de încălțări comode
-papuci (de preferat de plastic, pentru a fi folosiți și la baie)
-pelerina de ploaie și o geacă 
-șapcă/pălărie (obligatoriu)
-prosoape
-săpun, gel de duș, pastă de dinți, pieptene, periuță etc
-șervețele uscate și umede
-săculeț sau o pungă specială pentru rufele murdare
-un rucsac mic pentru a pune apa și gustarea pt excursii
-medicamente (ceva pt ciupituri de insecte, eventual alcool mentolat, ceva pt scăderea febrei, plasturi, si ce mai considerati necesar, în functie de afectiunile frecvente ale copilului. Apropo de asta, am rugămintea să fiu informată de alergii, posibile îmbolnăviri etc ale copilului dumneavoastră.) Vă rog să puneți toate medicamentele într-o pungă și să scrieți pe un bilețel numele copilului, pentru că atunci când vom ajunge în tabără voi strânge la mine toate medicamentele, astfel încât să nu existe tentația de a se trata copiii unii pe alții. Oricum, eu nu administrez niciun medicament nimănui, fără acordul părinților. (Bineînțeles, voi returna pungile cu medicamente la sfârșitul taberei.)
Încă un sfat: nu-i dați obiecte valoroase! E posibil să le uite pe undeva sau să le piardă. Eu am să încerc să evit asta, dar oricum, trebuie să învețe să aibă grijă de lucrurile personale și acesta este cel mai bun moment!
Puteți să-i dați câteva jocuri pentru eventualele momente de ”odihnă” de după-amiază sau pentru jocul în curtea vilei. De asemenea, strecurați (cu știința copilului, evident) o carte, pentru că la prânz vom avea și ore de odihnă și nu toți copiii pot dormi la prânz, așa că va fi un moment prielnic pentru o lectură la răcoare. 
Este nevoie, pentru accesul în tabără, de adeverință medicală de la medicul de familie, luată cu data de vineri de dinaintea plecării (3.08) pe care să fie specificat ”clinic sănătos”.
În altă ordine de idei, am rugămintea să le spuneți și dumneavoastră copiilor să mă asculte (oricum și ei vor semna acele declarații în care sunt precizate responsabilitățile lor, pe care eu le voi aminti în ”ședința” de instalare), să fie deschiși față de mine în orice problemă și să mă anunțe orice li se întâmplă, pentru că numai astfel putem rezolva orice problemă și ne putem simți bine, așa cum ne dorim. Eu le-am pregătit deja foarte multe joculețe și activități pe care le vom desfășura în zilele în care nu vom fi plecați în excursii și când nu vor avea chef să se joace în curtea taberei (sunt leagăne, balansoare, tobogane, teren de fotbal etc). Pentru aceste activități, vă rog să le dați și un penar cu creioane, culori, carioci etc.
Pentru drum, vă recomand să le dați alimente neperisabile (evitați mezelurile!) și apă (nu sucuri!), suficiente să le ajungă pentru întreaga călătorie (vom mânca cina în tabără, ”prânzul” îl vom servi pe drum).

marți, 10 iulie 2018