duminică, 13 iunie 2010

Vacanta placuta!

Pentru ca nu am avut ocazia ca, la sfarsitul serbarii sa-mi iau la revedere de la toti, va urez, virtual, VACANTA PLACUTA si va felicit pentru rezultatele obtinute in anul scolar ce tocmai s-a incheiat (ati observat ca am avut cel mai mult de citit la rezultate, premii obtinute de voi). Ati fost cei mai buni si sper ca si la anul sa fiti la fel! Iar la serbare, ce sa spun... Erati cei mai frumosi! (si sunt sigura ca nu sunt subiectiva). Va pup pe toti si astept vesti de la voi! (Si poze!)

sâmbătă, 5 iunie 2010

Sfarsit de an scolar

Ne apropiem cu pasi repezi de sfarsitul unui alt an scolar. Privind in urma, imi dau seama cate am realizat, dar si ce repede a mai trecut un an peste noi. Nu-mi vine sa cred ca suntem aproape in clasa a III-a! Parca ieri paseam cu sfiala in clasa noastra, Palatul harniciei, cum imi place s-o numesc, cu teama ca nu cumva zmeii cei rai sa iasa invingatori. Invingatori ati iesit voi si in anul acesta, dovedind ca sunteti harnici, atenti, curajosi si, bineinteles, cei mai frumosi. Desi se spune ca in clasa a II-a nu acumulam multe cunostinte noi, fiind catalogata "o clasa usoara", nu a fost intotdeauna asa. De fapt, nu ne-am multumit cu a face doar ce e mai usor sau ce e strict necesar. Am vrut sa ofer insetatilor de cunoastere cat mai mult din izvorul intelepciunii umane, si am facut asta si pentru ca am vazut in ochii lor, dar si in comportament, dorinta de a afla, de a fi mai buni.
Pentru ca stiu ca foarte multi vizitati acest blog, as vrea sa fac cateva aprecieri asupra activitatii desfasurate in acest an scolar, asta si pentru ca, asa cum probabil ati aflat, premierea va avea loc intr-un cadru mai larg (vor participa toti elevii scolii), festiv, la Palatul Copiilor, in data de 11.06. 2010, ora 12 si nu o voi putea face acolo.
Fiecare dintre voi ati muncit dupa puterile voastre (si dupa timpul pe care parintii pot sa vi-l acorde) si, in general, rezultatele sunt multumitoare. In clasa sunt foarte multi copii foarte buni, care muncesc foarte mult si care au obtinut rezultate pe masura. Avand in vedere acest lucru, discutand si cu alte colege ale mele, am decis ca in acest an fiecare copil sa primeasca cate o diploma pe care va fi specificat calificativul general obtinut in acest an scolar. (Am renuntat la ideea de a oferi diplome pe discipline, pentru ca ar fi insemnat sa ofer sute de diplome, la propriu, avand in vedere faptul ca, asa cum am spus sunt multi copii cu rezultate foarte bune la mai multe discipline. Ar fi luat si foarte mult timp, ar fi costat si multi bani si nu am vrut sa fac nota discordanta fata de celelalte clase.) Toti copiii vor primi medii de FB si B, dar atrag atentia celor care stiu ca ar trebui sa depuna mai mult efort ca in clasa a III-a e nevoie de mai multa munca si seriozitate, exigentele vor creste, pentru ca a trecut perioada de acomodare si trecem intr-o alta etapa. In clasa sunt doi copii (se stiu ei, nu-i numesc acum) care trebuie sa citeasca mult in vacanta, recomandare pe care, de alfel, o fac tuturor. E bine sa cititi cartile recomandate pentru clasa a III-a si orice altceva va place. Subliniez inca o data importanta lecturii si a comunicarii, macar in dezvoltarea limbajului si a capacitatii de a exprima o parere legate de un eveniment, opera etc. Spun asta pentru ca in anul acesta am predat si la clasa a VI-a si am observat diferentele intre cei care citeau de mici (mai obligati, mai din placere...) si cei care nu o faceau. Nu sunt in stare (cei din a doua categorie) sa scrie 5 randuri fara a le fi fost dictate si memorate. In perspectiva, tendinta aceasta este, la examene cel putin: exprimarea propriei pereri asupra unui text la prima vedere sau crearea unui text personal. Poate o sa ganditi ca vad lucrurile prea departe, dar veti vedea ce repede trec anii si imi veti da dreptate. Chestia e ca, cu cat cresc, actualul sistem de invatamant ii incorseteaza in atat de multe lucruri inutile, incat lectura ramane in limita timpului liber. Si cu atatea tentatii... (Atentie la mess!) Una peste alta, cititi, ca nu va face rau, vorba domnului Papacostea.
La matematica, va sfatuiesc cu caldura sa invatati tabla inmultirii pentru ca numarul de ore alocate acestui capitol este insuficient.
La limba romana vom incepe sa studiem si notiuni de gramatica (destul de abstracte pentru varsta lor, dar, asa cum au invatat altii, vom invata si noi).
In final, as vrea sa va multumesc din suflet pentru modul cum ati colaborat, cum ati fost alaturi de scoala si de mine. Este foarte important sa fim de aceeasi parte a baricadei si sa rezolvam orice problema impreuna. Chiar daca ne-am intalnit mai rar anul acesta, uneori din motive independente de vointa noastra, cred, si sper sa fiti de acord cu mine, ca lucrurile au mers in general bine si rezultatele, pe toate planurile, confirma aceasta. Va doresc vacanta placuta, odihnitoare si sper sa mai comunicam macar prin intermediul blogului. (Puteti comunica si intre voi, ne puteti trimite mesaje, informatii despre ce ati facut... Eu mi-am propus sa organizam si cateva intalniri in parc sau in alta parte. Sanatosi sa fim!)
Programul ULTIMEI saptamani de scoala:
Luni- predarea manualelor de lb rom., matem., cun. med
Marti- predarea carnetelor de note pentru a fi trecute mediile
Miercuri -program conform orarului
Joi-08-11- program cu doamna inv, nu se fac orele de religie si ed. fizica (voi anunta miercuri programul exact)
Vineri- ora 12, Palatul Copiilor- festivitatea de premiere. Venim imbracati elegant, pentru ca este un eveniment deosebit pentru elevi (vom urca pe scena si vom primi diplomele, cartile si carnetele de note)
Daca mai apar noutati, va tin la curent. O zi buna!