În fiecare an, în 9 mai sărbătorim trei evenimente foarte importante pentru istoria ţării noastre. Anul acesta, am sărbătorit şi noi Ziua Europei prin mai multe activităţi educative. Am aflat câteva informaţii despre Uniunea Europeană (numărul de ţări membre, drapelul, moneda), am ascultat imnul şi am aflat câteva lucruri despre compozitorul care a scris melodia, am explicat deviza Unitate în diversitate, apoi am colorat fiecare drapelul unei ţări din Uniunea Europeană. Am observat şi harta Europei şi am descoperit câteva ţări prin care unii dintre noi au călătorit deja.
Apoi am primit vizita albinuţelor de la clasa pregătitoare care ne-au
dăruit steguleţe ale U.E. realizate chiar de ei, iar noi le-am
împărtăşit din cunoştinţele pe care le aflaserăm de la doamna învăţătoare şi din materialul prezentat cu ajutorul video-proiectorului.
Puteţi vedea toate fotografiile aici: http://classjump.com/p/palatulharniciei/?section=galleries&g_id=24089
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu