Zilele acestea au fost, pentru noi, zile de sărbătoare, pentru că am avut invitați colegi preșcolari de la Grădinițele Amicii, Flipper, 51 și 14. Am făcut cunoștință și am realizat împreună ”Pomișorul prieteniei”. Cei mari au fost impresionați de felul cum au lucrat și s-au comportat preșcolarii, iar cei mici au admirat rezultatele elevilor clasei a IV-a, promițându-și să etaleze, în anii viitori, o mulțime de diplome și distincții, așa cum au văzut la școală.
Au fost activități frumoase, prin care am încercat să-i facem pe cei mici să se familiarizeze cu mediul școlar, astfel încât clasa pregătitoare să înceapă ”cu dreptul” pentru fiecare dintre ei.
Le urăm mult succes!
Mulțumim mult doamnelor educatoare pentru participarea la această activitate și părinților pentru că ne-au fost alături în acest demers!
Prof. Simona-Elena Holubeanu, Şcoala Gimnazială Nr. 38 "Dimitrie Cantemir" Constanţa
joi, 19 noiembrie 2015
sâmbătă, 14 noiembrie 2015
Ziua Dobrogei
Începând din acest an, data de 14 noiembrie este sărbătorită în toată țara ca Ziua Dobrogei, fapt datorat revenirii la ”patria mamă” în urma Războiului de Independență din 1877-1878.
Cu această ocazie, am vizitat și noi Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I”, unde ne-am completat cunoștințele despre istoria neamului românesc, trăind, de asemenea, o experiență inedită într-un muzeu, și anume aceea de a folosi unele exponate și de a le analiza chiar în mâinile noastre.
Au fost momente frumoase, pentru care mulțumim domnului director Costin Scurtu și părinților care ne-au însoțit.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)