luni, 13 noiembrie 2017

Poveste în culori de frunze

Toamnă. Frunze ruginii, galbene și castanii ne atrag prin parcurile cu miros amărui. O frunză, două, trei... își iau lin zborul și poposesc într-o clasă frumoasă, unde 33 de elevi creativi, harnici și cuminți le așteaptă pentru a le transforma...
Deși vântul începe să bată din ce în ce mai vioi, vrând parcă să ne amintească faptul că toamna poate fi și altfel, noi suntem pregătiți pentru o nouă aventură. Provocarea este să găsim leul cu coama de aur și să-l aducem în clasă pentru că, fiind regele animalelor, ne va ajuta să descoperim tainele întregii lumi. Dar, în fața regelui nu te poți prezenta oricum, așa că am trecut mai întâi pe la ... coafor. Pe loc ne-am transformat în cei mai buni prieteni ai toamnei, cu părul frunzărind în galben, roșu, brun și chiar verde-trist de mijloc de noiembrie. 



Astfel aranjați, am plecat la vânătoare și am adus la expoziție cei mai de seamă lei, cu coama care mai de care mai arătoasă, mai colorată și mai ... frunzoasă. 😉


Și-am încălecat pe-o coadă de leu, pe-o frunză de toamnă și pe-o pală de vânt supărat și povestea în culori am terminat! 😊