Astăzi, la ora de Abecedar-citire, am repetat sunetul ge şi grupul de litere ge, am citit lecţia din manual şi am rezolvat câteva exerciţii din cartea de citit (lecţia ge/ Ge), apoi am trecut la observarea imaginii de la pagina 81, am exemplificat cuvinte care se scriu ce Ge şi ce reprezintă ele, am explicat sensurile cuvântului a (se) găti, sensurile cuvintelor şir şi şirag, precum şi semnele de punctuaţie folosite în propoziţii. Am citit selectiv cuvintele de la începutul lecţiei şi am diferenţiat, în propoziţii, scrierea cuvintelor numai şi nu mai.
La scriere, am completat pagina din caietul special şi am scris în tabel formele unor cuvinte (verbe) pentru persoana I, singular şi plural şi persoana a III-a singular şi (exemplu: strâng, strângem, strânge). Pentru mâine, avem de citit lecţia din manual şi din cartea de citit, iar de scris 3 rânduri cu Ge şi de transcris lecţia din Abecedar.
La matematică, am lucrat probleme din culegerea albă, prin care am repetat adunarea şi scăderea numerelor naturale de la 0 la 100. Pentru mâine, avem de lucrat, tot din culegerea albă, pag. 75 ex. 8, pag. 76, ex. 9 şi 10.La abilităţi practice, am continuat planşa cu tematică pascală, începută ieri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu