În prima săptămână de după scurta vacanță am pășit, încet, dar sigur, pe un nou tărâm: acela al literelor. Astfel, am învățat deja să recunoaștem, să citim și să scriem literele a, A, m și M, silaba ma, cuvintele am și mama. Pentru mulți dintre delfinașii mei, au fost experiențe cu totul noi, emoționante însă pentru toți. Am făcut cunoștință cu literele ascultând poveștile care ne-au explicat cum a apărut fiecare literă, am devenit detectivi, căutând literele ascunse, am transformat literele în personaje, care mai de care mai interesante și mai haioase, le-am scris, le-am ornat și ne-am jucat cu ele amestecându-le și combinându-le în diferite moduri. Provocarea pe care au primit-o delfinașii a fost aceea de a scrie literele învățate folosind diverse materiale (mărgele, boabe, jucării etc), dar și de a identifica legume și fructe a căror denumire începe cu m.
Cel mai frumos moment a fost acela în care delfinașii au scris cuvântul mama, cu creionul, cu plastilină, cu legume... Am profitat de ocazie și am oferit mamei o felicitare, în care i-am declarat dragostea noastră. Și nu sunt declarații formale, pentru că toți delfinașii s-au străduit și, pentru mama, au colorat mai frumos ca niciodată...
La matematică, am învățat să scriem cifrele 1, 2, 3, 4, 5, să le ordonăm crescător și descrescător, să le descompunem și să le identificăm vecinii (predecesorul și succesorul). Și aceste activități ne-au fost prilej de joacă, pentru că cifrele s-au transformat în personaje desenate cu creioane colorate sau realizate din plastilină sau alte rechizite pe care le avem la îndemână.
Săptămâna viitoare vom învăța literele u, U, n, N, iar la matematică vom repeta numerele 1, 2, 3, 4, 5 și vom învăța pe 0. Aventura continuă!!!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu